luni, 16 august 2010

Adi Cusin - Lumina veche

autor: Adi Cusin
titlu: Lumina veche
carte: Ţara somnului
anul publicării: 1994
editura: SemnE
locul: București


Ce trist e la ora amiezii
În gang, când se toacă mărar,
Când stâlpii acelor familii
Adorm lunecând sub ziar.

Dar când se mai trag mari obloane
Şi varul trezit cade jos,
Şi-un cal angajat la sifoane
Aşteaptă în stradă pios.

Această tristeţe aparte
Ce-aproape devine un har,
Căzând ca un ban pe o parte
În mâluri ghicindu-se doar.

Şi-apoi o lumină cu care
Îţi vine pe trup să te speli,
Lumină cu litere clare
Necunoscută-n cerneli!

Niciun comentariu: