marți, 27 aprilie 2010

Răzvan Ţupa - lent (hai să nu ne spunem)


autor: Răzvan Ţupa
titlu: lent
preluată din cartea: Generaţia 2000 (ant. de Marin Mincu, Ed. Pontica, 2004)


hai să nu ne spunem lucruri urâte
într-o seară aş fi preferat să ajung mai repede acasă
îmi ascultam respiraţia în timp ce mergeam pe stradă

ceva mai puternic era gustul care-mi rămânea lipit de dinţi
încă dornic să se întoarcă la pielea întoarsă proaspătă
pe care o sorbeam ceaşcă după ceaşcă

pantofii se strângeau pe tălpile mele de plăcere
aproape mă durea şi respiraţia repeta mereu acelaşi lucru
prelucram aerul ar fi putut să mi se facă frică
toate casele erau tot mai departe ar fi prins bine
măcar o pată pe cămaşă din cafeaua aia care ne-a ţinut faţă în faţă

este foarte târziu şi hainele încep să strălucească din ce în ce mai tare
aerul îmi filtrează por după por
un plămân şi-apoi imediat celălalt

după asta poate să urmeze orice şi într-o clipă
luminile de pe stradă se sting şi se aprind la loc

Niciun comentariu: