duminică, 31 mai 2009

Grigore Cugler - Apunake şi alte fenomene (fragment)


autor: Grigore Cugler
titlu: Apunake şi alte fenomene (fragment)
carte: Apunake şi alte fenomene
anul apariţiei: 1934
editura: Vremea
locul tipăririi: Bucureşti


V

De trei zile Apunake îşi căuta zadarnic soţia. Plecaseră din Limonorado şi, puţin timp după aceea, ajunseseră în valea fluviului Cergă unde, la confluenţa acesteia cu valea Automobiliştilor Vaccinaţi, se află oraşul-surpriză, oraşul-de-Sud, oraşul-fără-nume, oraşul-epocă, oraşul-erezie, oraşul-dropie, Bastonbach.
În afară de faptul că este capitală, Bastonbach-ul mai prezintă şi următoarea interesantă particularitate: locuitorii nu umblă, ci tărâsc pe o parte a trupului, cu urechea lipită de pământ, din care cauză a început să le crească coadă şi zbârnâitoare ca la zmeu. Patronul oraşului este Heliogabal, primul care a preconizat aplicarea Nevralgiei la vapoarele de comerţ şi singurul care i-a felicitat când le-a crescut măseaua de minte. Bastonbachienii, în fantasismul lor exagerat, au luat măseaua şi au aşezat-o în vârful unei coline din apropiere, sub un gol de duioasă amintire. În fiecare zi fac pelerinaj la măsea, pe care o ţin în gură fiecare câteva clipe şi aşa, rând pe rând, o trec unul altuia, până la cel din urmă.
Întreg oraşul este aşezat pe o placă turnantă, nu pentru a urmări soarele în calea lui pe cer, nici pentru a se apăra în contra vânturilor, sau spre a putea face faţă duşmanilor în condiţiile cele mai avantajoase, ci pentru simplul motiv că suspomenita placă turnantă se găseşte sub porţiunea de teren pe care este clădit oraşul.
În Muzeul din Bastonbach se află, între altele, o mică statuie care, dacă bagi un ban în ea, începe să se mişte şi să reprezinte, graţie unor transformări succesive, zguduitoarea poveste a Dorobanţului care a băgat o oaie în cinematograf.
Vezi mai întâi pe Dorobanţ născându-se, într-o zi de sărbătoare, pe malul lacului Titicaca; apoi îl vezi pe copil de şcoală, cum primeşte în dar o oaie.
Scena a treia (pastorală) arată pe Dorobanţ alăptând oaia.
Scena a patra: pe furiş, pătrund amândoi într-un cinematograf, în care se reprezintă un film instructiv despre întrebuinţarea hyperfulminantelor în educaţia fetiţelor eredo-alcolice.
Apoi asistăm la revolta oii, când face praf toate scaunele, în timp ce publicul cânta simfonic, grupat după sex.
Scena a şasea: Oaia insultă spiritul practic al Epocii, cu labele în şolduri şi cu berebascul pe ceafă.
Scena a şaptea: oaia, ajunsă de blestemul unui berbec pe care-l umpluse de căpuşe, rămâne cu gura strâmbă şi îşi pierde complet lâna de pe mâna dreaptă a străzii.
Scena a opta: Dorobanţul încearcă să ascundă ce a mai rămas din oaie, dar e prins de cinci brutari licenţiaţi şi, în fine:
Scena ultimă: Dorobanţul este linşat şi întrebuinţat ca roză a vânturilor la serviciul barometric al oraşului.
Principala ocupaţie a locuitorilor din Bastonbach este crearea de materii nule pe care le expediază apoi în străinătate sub forma de globule sedative sau de marule fanerogame. Afară de globule şi marule mai produc: rotule, libelule, ampule, celule, capsule şi pătule.
Despre istoria Bastonbach-ului se ştie că la început a fost semănat de marele om şi agricultor Filip Sugator, din a cărui falcă s-a făcut Turnul Babel, geamandura portului Cuhxhaven, Floarea Soarelui şi Carul mare. Filip Sugator a avut urmaşi tot unul şi unul, fac doi, din a căror colaborare cu Picromel Regele-Noadă a rezultat epoca de hegemonie a Malului Forţat. Au dus războaie în metru antic şi metru etalon, fiind numiţi, pentru aceasta, Metronomi ai Bizanţului, de Zaheu Clopotarul, succesor.
La intrarea lor în oraş, Apunake şi Kematta fuseseră martori la spectacolul de gală numit Imam-Baialdâ, care avea loc în cinstea noului DECAN AL MAJESTĂŢII, chiar atunci ales şi cu prilejul dezvelirii statuiei predecesorului său. Statuia îl înfăţişa pe acesta din urmă aşezat pe o roată dinţată, cu cinci spiţe de cristal. Legată de aceasta, flutura o panglică galbenă şi foarte lată, pe un capăt al căreia era pictat Iov bogat, dând la săraci, iar pe celălalt, Iov sărac, luând de la bogaţi.
Lângă roată era pus un bulin de aspirină şi un bobârnac de miez de pâine, pe care părea că vrea să le înfaşce un cocor cu mustăcioară cocoţat pe umărul personagiului principal.
Pantalonii Decanului erau înlocuiţi cu aprecieri juste.
În jurul bustului, pe un balcon de galalit, se plimbau paznici verzi, înarmaţi cu limbi de pendulă afumate, ale căror discursuri, formate din lentile groase de Spath, erau astfel ţinute, încât toată lumina se aduna în dreptul inimii Decanului. Pe cap, rânduite în forma acoperişurilor de pagodă, se aflau o serie de fotografii reprezentând succesiv pe toţi directorii Societăţii pentru Protecţia Animalelor, profesoarele de la Şcoala de Menaj şi restul. Tot pe cap mai avea, în vederea ploii, o aripă de Phoenix încrustată cu sfârcuri de sâni de vestală.
Se mai găsea acolo un aparat pentru mulţumit saluturilor la distanţă, şi, la rădăcina nasului, sub un fel de buză formată de pielea frunţii, se ascundeau filoxere şi câteva cuiburi de fazani dresaţi. De mâna dreaptă, întinsă lateral, atârna o draperie grea, pe care brodase cu mâna lui, încă din timpul când trăia, scene din toaleta intimă a doamnelor de la Curte, iar pe palma stângă dormea, neştiut de nimeni, un leopard roib, în întregime conservat în cvarţosilicat de mică ferobarică.
În sfârşit, în jurul capului, strălucea un nimb format din aceste versuri, pe care le poartă oricare:


DECAN AL MAJESTĂŢII

Am scalpat celebritatea geamandurii de cristal
Şi-am încins întreg pământul cu reflexul mâinii mele,
Împănând tricofisiţii unui Rege fără piele
În slănina parcelată a tarifului vamal.

Samuraiul se întinde ca o glandă de granit.
Rübetzahl mi-a spus: vreau pipi şi şi-a pus paltonu-n stele
Unde eşti priveghetoare a vaniliilor mele,
Catapodică madamă cu dinam la răsărit?

Puşi în rame, Mirmidonii iau aspecte de gutui,
Eu reeditez, arhaic, Gloria Sempiternelă.
Fără spasmuri moare Ghiara sub hermina de flanelă,
Aninându-şi pericardul şi seminţele în cui.

Marea dă serbări în cinstea prototipului Macac
Dumnezeu se fermentează, înfrăţind ştreangul cu jugul,
Regele perfid îşi scoate bătăturile cu plugul,
Dăruind castane coapte văduvelor din Karnac.

Fac un semn, dau o poruncă. Ascensorul umilit
Se dizolvă, fără vorbă, în puţină Eterie.
Lumea întreagă derapează, mirosind a feerie
Spre Decanul Majestăţii, Condotierul fantezie
Luminos şi invizibil ca un astru rătăcit.

(...)

Niciun comentariu: