Saşa Pană - Margit, ascultă

autor: Saşa Pană
titlu: Margit, ascultă
carte: Diagrame
anul apariţiei: 1930
editura: unu
locul tipăririi: Bucureşti


acest basm ca un toast al crizantemelor. Din ţara unde crizantemele sunt o şosea ce se rostogoleşte din inima domniţei suple ca o algă de catifea, din ochii ei de tuş, din glasul ei furat din cristalul cupelor de frenezie spre o primăvară de ghiocei, spre un răsărit ce nu se găseşte în atlasul nici unei geografii. Zefirul în haină de sărbătoare se ascunde în fiecare cută a aerului şi cu degete de puf o mângâie, o adoarme. Ca o hârtie sugativă sufletul i se îmbibă de dragostea pe care enoriaşii Secolului i-o aduc în caseta fiecărui cuvânt şi în irizarea fiecărei priviri.

Dar cuvintele sunt mai scurte gândurilor şi visele mai frumoase cărţilor poştale ilustrate. Privighetorile s-au luat la întrecere şi au cerut-o arbitra acestui meci. În munţi, izvoarele cu apă pură şi cu imaginea de copii nevinovaţi a gazelelor în undă s-au certat cu diamantele şi au luat arbitru sufletul prinipesei. Dar cerul e mai albastru peste nisipul străzilor de aur, şi domniţa şi-a păstrat cântecul şi sufletul dăruit, într-un cornet de abanos, prinţului blond cu părul de mătasă toarsă din mierea albinelor. Şi o uşă secret s-a deschis spre un alt orizont cu buchete de spumă într-un arc de triumf întru eternitate. Apoi, ţara lor era o ghirlandă unde clipele şi săruturile erau gemene. Deasupra capetelor, porumbei de zăpadă duceau prinse în inele de aur, la picior, ştafete cu ordine de sărbătoare şi, când se întâlneau în azur, îşi ciuguleau ciocurile ca un consemn al voie bune. Şi orgile nevăzutului cântau şi ecourile culegeau, în cupe de tuberoze, cristale de hidromel.
De atunci, o foarfecă nevăzută taie zilnic fâşii de cer şi o mână magică le împleteşte serpentine printre arbori, printre degete. Copiii se joacă cu palmele căuş să primească ploaia de confeti. Bufoni se tăvălesc într-un noroi de stele ca să-şi subtilizeze picioarele întoarse înăuntru şi numai pajul-copil deschide pe rând uşile reveriei ca o carte, pentru trecerea domniţei ca o trenă de primăveri spre un echinox etern de iubire.
Mulţimea aprinde lampioane veneţiene în piept. Cu o maramă de încântări, mâna de creangă înflorită a providenţei le mângâie obrajii străvezii până la suflet şi în degete le pune inelele unui lanţ de platină şi azur, parafă.

Priveşte, Margit, din borangic luna ţese rochie de mireasă. Basmul se împleteşte din liane fără început şi fără sfârşit. Mâine, spre răsărit privighetorile vor certa mixandrele că au întârziat la manifestaţia de lacrimi, când se vor desface din terasa Secolului ca dintr-un arpegiu două note şi vor porni precum două picături de hidrargir ce s-au contopit pe aceeaşi clapă. Şi în această regată nimeni nu va deosebi care a fost la stânga, care la dreapta.
O fantoşă din paiete miraculoasă patinează pe sineala din manejul orizontului. Din cer, morile olandeze au coborât unde pământul li era mai aproape şi acum, liniştite, îşi ascund decolteul după evantaie. S-au spart fiolele de ozon pentru oranjada de toate zilele, iar un optician potriveşte lentilele cât meiul pentru panorama din opium şi glicine. Orchestra nereidelor aşteaptă un semnal şi ocarinele vor trezi peluza.
Şi basmul continuă pe-acelaşi gherghef feeric, pentru că protoplasma lui are picioarele prinse în eşarfa din stelele căii lactee şi eterne.

...........................................

Margit, dormi?