miercuri, 26 mai 2010

Arcadie Suceveanu - Conştiinţa cireşului

autor: Arcadie Suceveanu
titlu: Conştiinţa cireşului
carte: Mă cheamă cuvintele
anul publicării: 1979
editura: Karpati
locul: Ujgorod


În seara aceasta poezia
scrie cu mine lozinci pentru lebede,
mă confunda cu trandafirul de geniu
căruia i s-a transplantat parfumul în unghii
şi-mi recomandă iarba în loc de lectură.

Dar cum prin valea de fum a oglinzii
păunii îşi deplâng frumuseţea zadarnică,
aproape brutal cămaşa speranţei
începe să miroase a sudoare,
o molimă beethoveniană
îmi coseşte deodată pianul
şi-mi simt limba amară în gură
ca pe o crisalidă din care au zburat
toate cuvintele.

Constat în schimb, cu ruşinoasă invidie,
că roua cade pe flori
fără a fi invocată,
că iarba răsare nu din dragoste pentru sine,
iar cireşii fără să aibă vreun interes
personal
dau în floare.

Niciun comentariu: