autor: Teodor Dună
titlu: recviem pentru o altă moarte
preluată din cartea: Generaţia 2000 (ant. de Marin Mincu, Ed. Pontica, 2004)
mama se îmbrăca în mireasă ori de câte ori venea noaptea
ca o linişte
deschidea tata uşa cu două cearcăne cusute parcă de obraji
cu hainele murdare iar mama plutea până la el şi-i împrejmuia
gâtul cu mâinile ei albe
iar noi îi ţineam vălurile şi ne căzneam să nu cădem
numai tata rămânea neclintit
cu ochii deschişi bănuiam că sapă gropi mari cât o casă
el mereu ne-a ascuns
dimineţile ne zidise ferestrele ele erau doar afară doar afară
erau ferestre
înăuntru pereţii întunecaţi şi crăpaţi între care
mama îmbrăcată în mireasă mirosea ca noaptea
"care nu se mai esprinde de tatăl vostru" şi plutea mama
răzând peste mâinile pământii
pe care doar tata ştia să le desfacă
şi noi am încercat ne-am făcut din carton nişte mâini exact
ca ale lui tata
dar n-au ştiut să se mişte şi le-am aruncat s-au aruncat singure
spune mama
iar tata tace "şi astăzi dragule şi astăzi" îl întreabă mama
ca-n fiecare zi hainele lui tata se înnegresc şi mai mult
şi rochia mamei mai albă şi "albi sunt oamenii când mor
şi nu se mai satură"
a zis tata şi noi n-am ştiut că aceasta era vocea lui şi am scăpat
vălurile mamei
din mâini şi mama a alunecat pe pământ
"şi voi la ce vă uitaţi aşa şi tu de ce nu mai pluteşti"
a strigat tata cu poftă
iar noi nici nu ştiam că aceasta era vocea lui
şi nici mama între cuvintele lui tata
nu mai era atât de albă
iar din mâinile tatei începu să picure întunericul
iar noi am strâns întunericul lui tata în palme
şi l-am ascuns între cusăturile hainelor
pentru a ne face un alt trup
pentru o altă moarte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu