Virgil Teodorescu - În loc de...

autor: Virgil Teodorescu
titlu: În loc de...
carte: Cît vezi cu ochii
anul apariţiei: 1983
editura: Eminescu
locul tipăririi: Bucureşti


Părul tău va lua locul nisipului,
va lua locul langustelor,
va cânta la harfă
sau va dormi,
va înlocui, cu mare graţie,
copiii din flori,
va înnegri orele siestei,
va deruta instinctul sigur al păsărilor,
sub auspiciile lui
va fi mai pluvioasă ziua
dar mai hapsâni îmblânzitorii
biciuind mesele goale
deasupra cărora paharele fac nani.

*

În părul tău se închid uşile
şi se dezlănţuie morile de vânt,
în care,
o buclă imensă
ia locul făinei.

*

Cerneala se stinge ca un cedru
încercuit de indieni, -
pe perne de atlaz albastru
părul tău suspină,
respiră încet, ca o harfă, -
pe perna de atlaz albastru
măcelarii prezintă obiecte fantomă:
scheletul meşelor blonde
sau al caprelor negre.

*

E o zonă de clanţe pe unde te plimbi
cu părul în vânt, -
o, lasă-l să ajungă în jurul gâtului,
în jurul balcoanelor
ca o eczemă de fluturi,
ca un pantof înalt pierdut în timpul dansului,
micului dans al secretului,
marelui dans al şamanului.

*

Ştiu părul tău dintr-un incendiu
când o navă se scufunda în largul mării,
o navă pustie,
cu o singură femeie pe bord,
şi paşii ei răsunau
în întuneric.

*

Landrule landrule lipăie livada
limba lanţetele landoul
lejerul lenjeriei
lavanda lăcustei
litiera liliacului
lagunele lămpilor.

*

Nu risipi nimic din negru din oranj:
în ele-mi zace inima de rodiu.

*

Semnul meu de adio
e decolteul tău oval
în care de atâtea ori s-au rătăcit caravanele.

*

Vei crede poate că trăsurile suportă
eleganţa melancoliei.

*

Nu crede nimic din ce spun
dacă mâinile tale nu mi-au resfirat
nocturna splendoare.

*

Când crezi că te sărut sunt norii,
norii ca nişte acolade
pe care adormise de multă vreme vântul.

*

Dacă uiţi, nu uita
că sângele meu e un scaun.

*

Pe când paturile îşi spală ochii
umerii tăi îşi îmbracă penele.

*

Tu eşti o piatră
respinsă de ape
înfiată de plante.

*

N-ai să-nţelegi decât foarte târziu
ce mari sunt lacrimile dulapurilor.

*

Bufetele vechi,
artriticele bufete,
te invită să intri
în vertebrele mele.

*

Orice nasture e un pilastru -
şi tu eşti cheutoarea.

*

Tu eşti, în timpul zilei, colajul unei nopţi.

*

Secretul numelui meu
este această palidă femeie
întotdeauna urmărită de fulgii leneşi de omăt,
întotdeauna somnolentă ca un ţipar decapitat
care-şi înghite plânsul în prânzuri poliforme.
Secretul numelui meu
e umbra unui vas fără picior
sau c-un picior mânat de stânjenei,
în vremea veche râuri rătăcite
care-au scăpat cu fuga în vapori
resturi necercetate încă
de cămăşile sfâşiate -
sublimă cursă de gazele.

*

O, lungile, frumoasele păcate
moţăind pe genunchii copiilor
care dorm duşi pe genunchii tăi,
faţă-n faţă,
amestecându-şi părul cu al tău.

*

Şi da şi nu, călugăriţă neagră,
nodul închis în sângele închegat
şi şoldul tău în iarnă îngropat
balafara lunii.

*

Te sperie această-andaluză furculiţă,
te sperie cumplit paharul gol,
te sperie şi clinchetul de peşti
şi transparenţa plantelor ignare.

*

Şi fuge luna prin odaia mea
cum fug ogarii după un burete
ca să-i încerce-n dinţi brutalitatea.

*

Tu niciodată n-ai să-mi uiţi privirea:
clopot de sticlă rece şi opac
sub care sânii tăi absurzi
respiră.

*

Unghiul meu de vedere
are o unghie
intrată în carne.

1946