Constantin Nisipeanu - Femeia de aer

autor: Constantin Nisipeanu
titlu: Femeia de aer
carte: Femeia de aer
anul apariţiei: 1943
locul tipăririi: Bucureşti


1

Am dus mâna uşor pe deasupra capului
Şi aerul a luat înfăţişarea unei femei
Cu mâini de aur şi părul de smoală.

Atunci am mai dus o dată mâna prin aer
Şi am rupt o bucată de suflet
Pe care am legat-o fundă
În părul femeii cu trupul de aer.

Deodată din braţul meu au început să cadă
Cascade luminoase
Pe care femeia de aer le culegea în palmă
Şi le lăsa să zboare păsări către suflet.

"O, Ranna, niciodată nu te-am presimţit
Atât de frumoasă
Şi niciodată n-am bănuit că te vei naşte
Din visul meu ca dintr-o scoică."

O ameţeală de frunze uscate mi-a trecut prin vertebre
Şi toţi au înţeles că numai sânul frumoasei Ranna m-a turburat
Aş fi vrut ca sânul să fie un pian,
Dar sânul era o algă,
Aş fi vrut ca sânul să fie un munte sau un ocean,
Pe care să-l închid în suflet ca într-un sertar,
Dar sânul era de oglinzi.

Atunci am ridicat din inimă o sabie
Şi am despicat tăcerea care urzea pânzele de in
Din vocile noastre.

Deodată am cuprins-o în braţe şi am sărutat-o lung
Până când toate pădurile s-au scurs prin sângele nostru.


2

Apele sunt mai verzi când cerbii se înfăşoară în oglinzi.
Din oglinzi apele fug cu pădurea în braţe
Şi înşiră şerpi pe la fiecare casă.
Ranna cunoaşte şerpii după felul frunzelor
în care inima se lasă adormită.

Eu sunt totdeauna pe aproape.

Mâinile mele simt când iubirea se apropie.

Un felinar a căzut pe o frunză.
Un domn trece şi îl salută respectuos.

3

Dintr-o vitrină manechinele au plecat la plimbare
Lăsând imprimată pe geam umbra lor care a devenit un pian
La care trecătorii se opresc să cânte game.

Ranna a cules multe game şi acum cu braţul plin
Va putea să construiască un ocean
Şi o corabie pentru navigat prin întuneric.

Mâinile au început să se destrame ca o plapumă
Din care lâna curge afară ca undelemnul de candelă.
Aerul este de pâslă.
Corabia e gata pentru navigat.
Trecătorii se îngrămădesc către tunel
Cu gândurile aşezate frumos
În buzunarul de sus de la haină,
Gata pentru orice întrecere
Pentru orice luptă.
Armele sunt excluse de la început.
Acum numai luptătorii pot trece unul prin altul
Ca un deget prin toate inelele.
La ochi este admis orice monoclu.
La pupă e numai Ranna care îşi sărută singură degetele.
În picioare poartă un pantof de bal
Şi un pantof de călătorie.
Pantoful cel de bal e transparent
Şi cântă fără coarde o melodie
Pe care vântul o duce mai departe
Către inima cutie
Din care chibriturile sar
Cu flăcări ce se întind ca un pod,
Peste care toţi peştii din fundul mărilor
Sunt invitaţi să facă salturi mortale.


4

Corabia nu se opreşte din mers
Decât în nodurile de la frânghiile întinse de pescari
De la un capăt la altul al străzii,
Ca nişte pânze de păianjen.

În dragoste umbrele servesc pentru echilibru.

Ranna îşi duce umbrela pe frunte ca pe o stea.
Pe sub umbrela ei trec autobuzele încărcate cu păsări de sticlă
Servind îndrăgostiţilor ora exactă.

În fiecare floare e un pavilion
Unde îndrăgostiţii se întâlnesc
Să se privească între ei, fără lunete.
Aici Ranna se lungeşte pe un divan
Şi îşi aşteaptă iubitul.
O frunză se clatină
Şi iubitul ei alunecă printre frunze
Ca o raţă sălbatică printre corăbii
Şi se apropie de ea
Ducând pe umeri un vas mare cu fluturi
Pe urmă se apleacă
Scoate fluturii unu câte unu din vas,
Le pune câte o stea în aripi
Şi îi lasă liberi să se aşeze în părul
Şi pe braţele ei.
Cu fluturii în păr şi pe mână
Ranna deschide ochii,
Se ridică de pe sofa,
Deschide o fereastră,
Şi îşi abureşte oglinzile.
Acum sticlele îşi recapătă conţinutul
Căci sângele face explozie în artere.

Sângele este vinul îndrăgostiţilor
Iar dragostea este ozonul care primeneşte
Aerul sângelui.

Iubitul îşi pregăteşte jobenul şi batista pentru dragoste.
Urmează marea tăcere.
Ranna se îndreaptă în vârful picioarelor
Către inima ei.

Păsări sălbatice izbucnesc din inimă.
Inima este ridicată în amândouă mâinile
Până la înălţimea ochilor.

"Ce frumoasă eşti Ranna!
Trupul tău curge pe lângă mine ca o apă,
Vocea ta e o ventuză
Care se aprinde în fiecare floare
Când îţi atinge mâinile.
Părul tău miroase a bună-dimineaţa,
Buzele a scoici
Cu apele închise înăuntru.

Te iubesc pentru că semeni cu o stea-de-mare,
Pentru că porţi ciorapi de fum."


5

Arborii sunt instrumente de optică.
Prin ei pădurea priveşte în albumul cu fotografii,
Pe care potecile îl oferă trecătorilor
Când sunt urmăriţi de şacali.

În pădure şacalii au în dreptul inimei o fereastră
Unde seara merg şi îşi pregătesc mâinile pentru zbor.
Când fereastra este deschisă pădurea se târăşte prin ea
Ca o mireasă cu trena purtată pe mâini de fete
Cu rochiţele cusute din piele de reni.

Râurile sunt brăţări pe care pădurea le poartă pe mâini.
Dacă rupi o frunză şi ţi-o lipeşti pe frunte
Din copaci cad sute de ape
Purtând fiecare câte o stea pe mâni.

Copacii merg la dans cu mânecile sumese.
Păsările îngrijesc coafura pădurii
Punând agrafe cuiburile lor.

Când luna este absentă pădurea se descalţă
Şi îşi spală picioarele
Cu apă din cântecul păsărilor.

Apele se adună sub o pleoapă
De unde alunecă luând înfăţişare de oameni
Care merg la horă.

Somnul aduce borcane cu dulceaţă
Şi ulcioare cu vin
Pentru păsări şi pentru oamenii din pădure.

Viorile au câte un copac în plus.
Dacă îţi lipeşti obrazul de el
Pădurea îţi desenează pe inimă
Un cântec cu zăpezile topite.

Umbrele se dezlipesc de pe obiecte
Şi capată viaţă proprie.
În frunze guşterii vin şi aprind lampioane.
Cu un lampion în mână umbrele sunt corăbii
Navigând prin scoarţa copacilor.

Fiecare copac e un ocean
Pe care îl duci la ochi să priveşti
Prin el orizontul.
Dimineaţa corăbiile sunt spălate pe dinţi
Cu apă de fluturi.

Copacii încep să viseze odată cu ivirea zorilor.

Un coşar mătură copacii pe dinăuntru
De şacali şi de umbre.
Coşarul e limpede ca o sticlă de ochelari.
În el se adună toate cântecele pădurii
Şi se prefac în oglinzi.

Ranna îşi priveşte gândurile cum se retrag în artere.
O floare privită prin oglinzi
Seamănă cu o cireadă de capre sălbatice.


6

Mă simt greu.
Mi-am petrecut noaptea alergând prin curte
Cu o stea-de-mare, în echilibru, pe inimă.
Sufletul meu e o apă stătută.

Am sărit în stradă şi m-am lovit de întuneric
Ca de un zid.
Ranna a ţinut pumnii strânşi
Până când zidul a izbutit să-şi facă loc prin mine.

O pădure trece pe lângă noi cu braţele încărcate cu farfurii
Pe care le taie pe jumătate cu o foarfecă
Şi le împarte la trecători.

Prin tunel se plimbă perechi de îndrăgostiţi
Fiecare ducând o pădure în mână.
Apele şi câinii duc câte o cană cu lapte.

Tunelul a fost construit din inimi.
Zidul de sus este tăiat felii subţiri.
O cântăreaţă leagă toate cărămizile de vocea ei
şi cărămizile se aprind.

Cântăreaţa este îmbrăcată într-o rochie de sticlă.
Se văd corăbii trecând prin ea.
Îmi fac loc printre corăbii.
Cântăreaţa invită pădurea la dans.

Mă duc la fund şi mă ridic cu o corabie pe spate.
Întunericul mângăie luna pe frunte cu o floare.
Pantofii din picioarele cântăreţei
Îmi povestesc despre o călătorie
Pe apele unei mâini.

Acum zidul se deschide şi trenurile se opresc la intrare.
O pădure se apropie cu paşi gigantici de tunel.
Peştii fug din artere.

Fac un salt este o fereastră deschisă în inima mea.
Întunericul a rămas de partea cealaltă.
Îmi simt mâinile crescând ca o plantă de noapte.
Sărind mi s-au stricat luminile de la haină.

Înlocuindu-le am izbutit să-mi recapăt vocea.

Dintre perdele Ranna face loc dimineţii să intre în cameră.
Cu lumină pe mâini Ranna este o pasăre cu aripi de fum.


7

Degetele marinarilor au supape
Prin care oceanul îşi face loc printre oglinzi.
De la o mână la alta frânghiile se rup
Şi gândurile fug să nu poată fi atinse de păsări.

Când oglinzile se prefac în aburi
Corabia devine un flaut
Din care pădurile se scurg
Ca nişte păsări de apă.

Marinarii au totdeauna grijă să potrivească luminile
După lungimea catargului.
Pe marginea apelor verzi
Aburii s-au transformat în vapoare
Acum sunt invitate la viaţă.

Marinarii cunosc păpurişul
De unde cresc apele.
Apele copaci uriaşi,
Apele şerpi ultra-violeţi,
Apele mâini ce se întind
La marginea somnului.

Marinarii au sufletul plăsmuit
Din vulcani aruncând lavă,
Din alge prin care somnul
Îşi trece acul de mărgean.

Când marinarii sunt visători
Vaporul e o mână alunecând prin păr
Culegând în panere transparente
Fauna şi flora apelor.
Acestea întind păduri
Pe neliniştea din inimă.

Cu inima în mână marinarii
Cuceresc orizontul,
Îl duc la ochi ca pe un monoclu.
Sufletul se ridică pe catalige
Şi rupe corabia în mâini.
În pădure copacii au înălţimea apelor.

Acestea sunt săgeţile
Care alunecă din arcul vânătorului.

Lupii au ferestre în loc de brăţări.
Dacă arunci un pantof pe o fereastră
Oceanul se caţără pe zid ca o pasăre.

Cu un voal ţesut din mâini de ceară
Pe faţă,
Fără să-ţi acoperi ochii,
Poţi să treci peste corabie cu inima în mână
Ca un ocean când îşi înhamă caii pentru călătorie.

Câinii de vânătoare îşi rod visul în dinţi
Ca pe o maşină de cusut.
Când corabia se apleacă cu o vioară la gât
Peştii sunt coardele care atrag din fundul oceanului
Pe mâncătorul de umbre.

Catargul e fierul cald care ondulează părul oceanului.
În fiecare inimă e o stradă de fum.
Neliniştea se urcă pe catarg fără cuvinte
Ca o flacără când trece prin tunel.
În pădure oamenii şi-au făcut pentru muzică
Instrumente de carne.
Acest violoncel cântă când îi dai să bea
Un pahar cu rachiu.


8

Somnul a trecut pe lângă noi ca o lampă.
Tu ţi-ai deschis inima
Şi lampa a luminat încăperile cu pereţi de ape.

M-ai invitat la o călătorie în inima ta.
Pădurile costumate în fete cu picioarele desculţe
Au venit să ne întâmpine cu buchete de oglinzi,
Tu ţi-ai spălat mâinile în oglinzi
Şi atunci o pădure a început să danseze.

Acum pădurea seamănă cu o capră sălbatică.
Acum seamănă cu o ploaie măruntă.

Fiecare frunză e un instrument de muzică
Vântul face din frunze viori.
Orice frunză când o atingi cu degetul e un pian.
Când o scuturi puţin e o harfă.
Cerbii fac din frunze arme de vânătoare.
Tu ai făcut un vin din care mi-ai oferit să beau.
Din alte frunze ai făcut caii pe care i-ai înhămat la trăsură.

Călătoream nevăzuţi.
Pentru semenii noştri eram o insulă
Care plutea pe deasupra capetelor.
Ţi-ai descălţat cuvintele
Şi în vârful picioarelor au început să danseze.
Mâinile s-au făcut păsări.
Sânii s-au făcut struguri.

Am mers mai departe
Fără busolă
Numai cu dorinţa de a străbate necunoscutele ape.
Ţi-am spus: Iată insula mea,
Să trecem pe lângă ea travestiţi în păduri.
Mi-ai răspuns: vreau să plantez pe insula ta hyppocampi.

Suntem pe insulă.
Ţi-am spus: să nu atingi pământul cu piciorul stâng,
Pe aici sunt canibali,
Plantele sunt canibali.
Mi-ai răspuns: sub piciorul meu stâng
Canibalii se vor îmblânzi.

Apele care locuiau pe insulă
Ţi-au ajutat să plantezi hyppocampii.
Canibalii au aşteptat până ce ai semănat hyppocampii,
Apoi au venit să te mănânce.
Atunci ţi-au căzut mâinile la pământ
Şi pe locul acela s-a ridicat un zid de fier.
Ţi-am spus: e deajuns să treacă de partea noastră
O singură plantă şi vom zbura.
Mi-ai răspuns: toate plantele vor trece de partea noastră
Trebuie să ai puţină răbdare.

Pe urmă vom izbuti să îmblânzim canibalii.


9

Drumul este privit deasupra unei lămpi.
Iată: se văd cifre scrise cu cerneală simpatică.
Prin mâini alunecă femei de apă.
Tu te-ai legat la ochi cu o pădure.
Mi-ai spus: va trebui să coşi palmierul acesta de mâinile mele.

Lângă tunel ne aşteaptă caii de fum.

Insula pluteşte în aer ca o fantomă.
Canibalii apar travestiţi în căni cu lapte.
O pasăre de frunze mi-a căzut la picioare.
Mă privesc în carnea ei ca într-o oglindă:
Văd inima mea care acuma este un acvariu.
Aici hyppocampii au un manej pentru curse de trap.

Tu te apleci din fuga nebună
Şi cu o mână culegi scoicile
Iar cu alta îţi faci loc prin apă.
Insula este trasă de lebede.
Plutim în aer.
Înlocuim hainele cu aripi.
Canibalii ne urmăresc:
Ei sunt aburii care dimineaţa se ridică din munţi.

Tu îţi aprinzi lămpile.
Din şerpi ţi-ai făcut plasă de fluturi,
Din mâini ţi-ai făcut flori.
Din sâni ţi-ai făcut ape.

În tunel creşte o plantă care seamănă cu o femeie
Când se priveşte în oglindă.
Cu ramuri de carne
Cu frunze de păr
Se apleacă spre noi cu o vioară în mâini.
Tu te apropii de ea
Să muşti dintr-un cântec.
Melodia ţi se topeşte pe buze ca o apă.
Acum semeni cu o corabie plutind
Pe mările de la sud.
Eşti mai frumoasă ca o pădure.

Seara a început să curgă pe lângă noi
Ca un fir de lână
Care se destramă dintr-o mănuşă.
Dacă îţi atingi mâinile de zid
Apele te sug înăuntru
Ca pe o hârtie de turnesol.

Strada pe care te plimbi fumegă
Din inima ta
Cu haina deschisă la gât ca o fântână.


10

Lacătele se rup.
De o sfoară sunt legate mai multe mâini.
Din aceste voci se vor construi oraşe
Pentru oameni şi animale.
Plantele au ajuns la manej.
Pescarii întind năvoadele pentru curse.
Un pahar cu vin roşu este lăsat între năvoade.
Pescarii au grijă să aşeze pe fiecare copac
Câte o pasăre de sticlă.

Uşile se deschid.
Plantele se îngrămădesc către ieşire.
Vinul face un salt din pahar între plante.
Oamenii plutesc în aer. Fumul se risipeşte cu mâna.
Se aud voci:
"Pe aici vor trece berzele".
"Dacă mă laşi să te mănânc voi putea zbura".
"E o lipsă totală de înţelegere,
Dacă vii şi tu vom învinge!"

Întâiul năvod.
Al doilea năvod.
Toate năvoadele sunt trase la mal
Pescarii călătoresc desculţi.
Obrajii lor sunt mânjiţi cu var.

Un mic repaos.

Inimile reîncep să bată.
Plantele se aprind.
Clopotele au început să lovească puternic în carne.
Iată, zburăm!

Ne depărtăm de insulă.
"Aruncaţi maşinile peste bord,
Păstraţi cutiile din care v-aţi născut!"
Inima ta s-a închis ca o carte.
A trebuit să căutăm alt drum
Pădurile sunt lângă noi.
Visele îţi curg pe mână ca nisipul
Dintr-un ceasornic.
Eşti albă ca o grădină de palmieri.

Oceanul se retrage în frunze
Ca trenurile pe linia de garaj.

"Iubitule, viaţa e o cutie cu jucării,
Ai aici soldaţii de plumb
Pe care îi poţi topi în gură".
"Iubito, sunt lângă tine şi te ascult".

Autobuzele s-au oprit în năvoade
Trecătorii se opresc în năvoade.
Corabia trece nevăzută printre pescari.
Străzile sunt pisici
Lângă tunel.

La manej a plouat cu fete de jăratec.