Gellu Naum - Heraclit

autor: Gellu Naum
titlu: Heraclit (ciclu)
carte: Athanor
anul apariţiei: 1968
editura: Editura pentru Literatură
locul tipăririi: Bucureşti


Pe rădăcini vechi, dormeam un somn noduros. Pe crengi, fraţii mei îşi zvântau pletele lungi. Vântul încetase. Apoi, deodată, a început o părăsire uriaşă.

1

O pasăre de lemn a trecut de pe copac pe tabla caselor
copacul aştepta o pasăre de tablă
pentru mine toate erau perfect conjugate
dar eram pasărea de lemn şi de tablă care şedea pe un scaun şi se uita pe fereastră

(Îmbrăţişează-mă, soarele meu ud. Toiagul ochilor s-a rătăcit. Cel ce doarme le împrumută pomilor varul inocenţei noastre. În sobă, cuvintele trosnesc uşor.)

2

Visam peisaje acustice
dealuri sonore piramide cu muzică piane abia înfrunzite
visam ritmul diurn al pământului
ghitare energice baterii
şi toate şi apeşi pe-o clapă cu efect sigur şi ochiul dansează
atingi o coardă bine cunoscută şi piciorul râde şi se bucură

(Trecând prin seve, o, sora mea necruţătoare. Cu flori nemişcate. Până când munţii mei s-au urnit. Afară, soarele îmi ocrotea comorile de bălegar.)

3

Stăteam la spatele meu şi visam să mă bucur ca piciorul meu
căutam cuvinte hexagonale
la limita de sârmă a liniştei
căutam culori lungi îmi era foame de culori lungi
visam mănuşi şi ghete de sunete violete
şi casele sunau şi norii foşneau
şi eu oxigenam în gând nenumărate turme de oi şi le fardam
pentru marea transhumanţă de primăvară
apoi după munca aceasta istovitoare
treceam în faţa mea şi-mi ştergeam sudoarea de pe frunte

4

Noaptea cocoşii aveau creste de ţipăt
răsuflarea lumii îmi aburea geamul
şi eu îl ştergeam cu un prosop curat
du-te careva de vezi câinele ăsta
apoi o femeie foarte frumoasă îmi dădea lapte
poate avea foarte multe lămpi nu mai ştiu
vorbeam încet să nu-i sfâşii cămaşa
ea îmi dădea lapte şi pâine şi pornea desculţă pe drum
spre est spre vest spre surd spre mort

5

Apoi fluviul frenetic
şi prietenii mei înotând adormiţi

(Noi ne iubeam ca pomii, la umbra unor sprâncene stufoase.
Ca trecătorii, în fum. Lămpile noastre erau pline de fructe. Mă
culegeam din tine. Te odihneai pe banca tăcerilor mele.)

6

Seara când reintram în cubul meu
vroiam să mă bucur
şi lucrurile fumegau în contururi incerte
cerbul vecinului tropăia în bucătărie
dar cei doi bătrâni cu un ou la ureche
ascultau tăcerea intactă a gălbenuşului
şi clipeau ritmic după tic-tacul ceasornicului

7

(Departe, vedeam cum îţi arde ţipătul. Din loc în loc, unde
nisipul contura obrazul unei umezeli ucise, rămâneai vizibilă.
Podar al acestor treceri, noaptea lega capetele drumului.)

Apoi imensa ecloziune
şi printre atâtea lucruri deosebit de grave
pe urechile mele de piatră se aşezau fluturi