duminică, 16 noiembrie 2008

Emil Brumaru - Cîntec naiv


autor: Emil Brumaru
titlu: Cîntec naiv
carte: Opera poetică
anul apariţiei: 2005
editura: Cartier
locul tipăririi: Chişinău


Îţi dau un strugur galben să mănînci.
Acoperă-l cu palma. El transpare
Prin degetele cu falange clare,
Prin carnea lor cu unghii mari şi-adînci.

Ci vorbele izbite în oglindă
Se vor întoarce, ele înseşi strugur,
Ciorchine clătinat, rouă timidă
Pe care ţi-o arunc. Şi-o să mă bucur

Că pot sclipi pe-alămi mai inspirate
Ca aurul, căci le-au atins lin rochii
Cu papagali feerici şi palate
La poalele-n dantele ce-mi iau ochii.

Niciun comentariu: