autor: Duşan Petrovici
titlu: ***
carte: Nopţi westfalice
anul apariţiei: 2003
editura: Brumar
colecţia: Brumar
locul tipăririi: Timişoara
Tu ai iubit numai gloanţele ude
vara pe corso plimbată într-un cărucior de copil
septembrie ceva mai amărui pe la pinteni
şi zarurile mele de apă ce-ţi umezeau părul
tu ai iubit numai un fraged stindard
şi treapta vopsită în roşu a lumii de jos
crinolina bunicii foarte foarte crocantă
ca şi (ah, da!) bomboanele vechi
tu ai iubit numai poze cinstit botezate
şi fiinţe cu nume de lotus din inexistente grădini
căci tu n-ai purtat niciodată un nume
şi nici n-ai să porţi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu